De la un
timp încoace este o tendinţă, lăudabilă cu siguranţă, de a ne întoarce
privirea, inima şi simţirea către cele ne definesc ca neam românesc, printre
care portul nostru românesc. Am asistat la întâlniri în familia mea, care este
destul de numeroasă, şi mi-am întâlnit mătuşile care purtau cu mare mândrie ii
cusute de ele.
Mi-a
plăcut ceea ce am văzut, şi iată că această ultimă întâlnire mi-a deschis o uşă
de care nici nu ştiam de existenţa sa. Am început să mă documentez temeinic în
ceea ce priveşte portul nostru popular , pentru a avea măcar nişte noţiuni de
bază. Şi am început şi lecţia practică: am început să cos ii pe pânză topită.
Dar până
una alta, aş dori să va spun câte ceva despre portul popular românesc, o
adevărată comoară universală.
Portul
popular din zonele muntoase din zilele noastre este asemănător cu portul
dacilor, aşa cum afirmă istoricii noştri.
Costumul
confecţionat de ţăranca română este legat de activitatea sa de zi cu zi, el
fiind practic, dar şi frumos.
Împodobirea
hainelor indică sursa de inspiraţie: frunzele şi florile câmpului, păsările, oamenii,
animalele.
Împodobirea
cămăşii şi a pieselor de la brâu în jos se făceau, a sumanelor, se făceau din
timpul triburilor trace.
În sec,
XV-XVI cusătura românească şi broderia cu fir metalic ia o mare dezvoltare, mai
ales la curţile domneşti.
Cusătura
de fir a iilor şi cămăşilor bărbăteşti din întreaga ţară se realizează pe fire
numărate, în timp ce broderia se realizează pe bază de desen. Cu ajutorul
cusăturii pe fir se decorează iile şi cămăşile bărbăteşti, unele obiecte de
podoabă interioară, pe când broderia se foloseşte în ornamentarea mintenelor,
sumanelor, cojoacelor, etc.
Tipuri de ii
Costul femeiesc este constituit din ie sau cămaşa, poalele,
fota, vâlnicul, catrinţele şi marama.
Cămaşa, iţarii, căciula se regăsesc în costul bărbătesc.
Materia primă este lâna, inul, cânepa, bumbacul. Borangicul,
mătasea vegetală.
Din in, cânepă, bumbac, lână, borangic s-a ţesut pânza
necesară confecţionării iei, poalelor, maramelor şi a cămăşilor bărbăteşti.
Din lână sau bumbac, ţesut în două sau patru iţe, s-au ţesut
piesele de la brâu în jos: fotele, vâlnicele, catrinţele, iţarii, cioarecii,
mintenele, sumanele, saricile, ghebele, etc.
Croiul iei şi cămăşii bărbăteşti a fost acelaşi din cele mai
străvechi timpuri. Croiul simplu, din foi drepte, fără nici o răscroială, foi
care se încreţesc la gât, s-a folosit dintotdeauna şi se mai foloseşte şi astăzi.
Practica îndelungată a croiului simplu, fără pierderea vreunui petic, s-a
păstrat veacuri de-a rândul, din spirit de economie, precum şi ca uşurinţă şi
ingeniozitate în tăierea materialului.
Ornamentarea costumului românesc reprezintă acelaşi caracter
unitar. Dozarea ornamentelor, echilibrul, păstrarea proporţiei între câmpurile
ornamentale şi albul pânzei denotă gustul ţărăncii române în împodobirea
cămăşii sale. Motivele caracteristice pe care le găsim sunt cele geometrice şi
cel floral.
Cromatica respectă unitatea portului în ansamblu. Culorile
roşu ori negru sunt culorile de fond, la care se adaugă, după specificul zonei,
culori pastelate, fire metalice, fluturi ori mărgele.
Costumul românesc a suferit, de-a lungul timpului, unele
transformări, însă el şi-a păstrat în linii mari forma moştenită, simplă şi
funcţională. Astfel el a căpătat unele particularităţi, mai ales în
ornamentaţie, care au dus la stabilirea următoarelor tipuri de ii:
Ia cu altiţă, încreţ şi râuri
Cămaşa cu tablă
Cămaşa cu şire şi umeraş
Cămaşa cu pui peste cot
Cămaşa cu platcă
Cămaşa pătrată la gât
Ia cu altiţă, încreţ şi râuri este o ie specifică Olteniei, Munteniei şi
Moldovei. Se croieşte din patru foi, fără nici o răscroială; două foi se
folosesc pentru „piepţi” (piept şi spate), şi două pentru mâneci, clini,
broşchiţe, guler. Folie se încreţesc la gât cu ajutorul gulerului. Se
ornamentează cu motive geometrice şi florale.
ALTIŢA este câmpul ornamental dispus orizontal pe umăr, în
făşii; are o lăţime de circa 10,5 cm. Sub altiţă stă încreţul dispus
transversal, cu lăţimea de 4-6cm. Încreţul se lucrează cu crem sau alb, mai rar
în combinaţii cu alte culori (Moldova, Vlaşca, Argeş).
RÂNDURILE sau RÂURILE,
în număr de trei, pornesc de la încreţ până jos la mână; uneori rândurile se
plasează „în piez”, în diagonală (Moldova). Jos la mânecă, ia prezintă bantă
sau mâneca largă.
Ca puncte de cusătură se folosesc: cruci, tighele, punctul bătrânesc,
brăduţii (Argeş, Vlaşca), butucul (Buzău, Râmnicul Sărat), punctul „în scăriţă
pe dos” (Olt, Vâlcea), brânelul, obinzeli, etc.
Ia cu altiţă, încreţ şi râuri se poartă cu fotă, vâlnic,
zăvelci, catrinţe.
FOTA este piesa dreptunghiulară care înfăşoară trupul strâns.
Ornamentul principal este cel de pe „căpătâie”. Este specifică zonei Muscel,
Argeş, Buzău, Râmnicul Sărat, Moldova.
VÂLNICUL este o piesă largă, încreţită sau „cutată”. Se poartă
în întreaga Oltenie, în Ilfov, Prahova şi în Vlaşca, cunoscută sub numele de
„peşteman”.
ZĂVELCILE şi CATRINŢELE sunt piese dreptunghiulare care se
poartă una în faţa şi cealaltă în spate; sunt specifice Olteniei, Munteniei şi
Ardealului.
Cămaşa cu tablă este specifică Hunedoarei şi
Banatului. Ornamentul principal este „tabla”, care se plasează pe toată mâneca,
pornind de sus de la umăr până jos la „fodor” (volan). Ia nu prezintă altiţă.
Tabla de Banat porneşte de sus de pe umăr până deasupra cotului. Motivul
ornamental este motivul geometric. Punctul specific Hunedoarei este punctul
„aţeşte”, iar al banatului, punctul „nemţoanelor” şi „tăietura”.
Atât cămaşa de Hunedoară cât şi cămaşa de Banat se croiesc în
patru foi, ca ş ia cu altiţă, încreţ şi râuri, foi care se încreţesc la gât
prin guler.
Cămaşa de Hunedoara se poartă cu catrinţe negre. Acestea se
ţes în două sau patru iţe, fără motive
ornamentale; peste catrinţe, femeia poartă podoabe numite „bolţi cu chei pe
cici”, podoabe de metal (bănuţi, chei, inele, etc.) care se aşază în jurul
şoldurilor.
Cămaşa de Banat se poartă cu catrinţă şi „opreg” (bucată
îngustă dreptunghiulară cu franjuri, aşezată în
spate).
Cămaşa cu şire şi umeraş este specifică sudului Transilvaniei (Sibiu. Orăştie, Valea
Jiului, Făgăraş). Se croieşte ca şi celelalte cămăşi din cele patru foi
încreţite la gât.
Ornamentele în formă de şire pornesc din umăr; peste ele,
transversal, se plasează, „umeraşul” reminiscenţă a vechii altiţe. Topul nou de
cămaşă prezintă ornamentul numit „ciocănele”, dispus vertical în formă de
panglică, printre care se văd motivele florale stilizate.
Cămaşa cu şire şi umeraş se poartă cu două catrinţe
dreptunghiulare, aşezate una în faţă şi cealaltă în spate. În zona Făgăraşului,
de la brâu în jos, se poartă piesa roşie
numită ‚păstură” (şorţ). Aceasta, largă şi încutată (asemănătoare unui vâlnic),
se aşază de jur-împrejurul corpului şi se încheie pe o parte a şoldului, lăsând
să se întrevadă poalele cămăşii.
Ornamentarea se face cu motive florale şi geometrice. Ca
puncte de cusătură specifice (alături de cruci, tighele) se folosesc
ciocănelele.
Cămaşa cu pui peste cot cuprinde aria Munţilor Apuseni,
zonele Bistriţa Năsăud, Valea Gurghiului.
Se croieşte din cele patru foi caracteristice iei româneşti,
care se încreţeşte la gât prin gulerul cămăşii.
„Puii peste cot”, ornamentul principal, se plasează peste cot,
orizontal.
Ca puncte de cusătură specifice se folosesc: punctul peste
fire, guriţa păpuşii.
Cămaşa cu pui peste cot se poartă cu catrinţe, specifice
Transilvaniei. Catrinţele de Munţii Apuseni se ţes pe fond vânăt (partea de
sus) trei sferturi de catrinţă; partea de jos se ţese pe fond roşu în dungi
orizontale.
Cămaşa cu pui peste cot se confecţionează din pânză groasă de
bumbac ţesută în casă.
Cămaşa cu platcă este cămaşa de Oaş al cărei croi se
desprinde de tipul de croi amintit aici, adică din cele patru foi, fără
răscroială, încreţite la gât. Ea are platcă mare, pătrată. Pentru a nu strica
aspectul ornamentului, femeia îi taie gura la spate, şi nu în faţă, ca la celelalte cămăşi femeieşti şi
bărbăteşti.
Ornamentul principal este ornamentul geometric, care se
distribuie pe platcă. Ca puncte specifice se folosesc punctele peste fire,
zbârciog nemţesc şi o serie de tighele perfecte.
Caracteristic cămăşii este cromatica vie, pitorească, ce a
suferit influenţa costumului popoarelor
vecine.
De la brâu în jos, femeia poartă şorţul aşezat în faţă, peste poale (care, în
decursul timpului, au înlocuit catrinţa din spate, transformându-se în
fustă.
Cămaşa pătrată la gât se abate de croiul cămăşii româneşti
(cele patru foi încreţite) şi o
găsim in Maramureş. Ea se croieşte din
două foi pentru faţă şi spate. Se
răscroieşte la gât în formă pătrată. Mânecile largi se încreţesc la umăr şi jos
la mână cu creţuri de o mare valoare artistică.
Ornamentarea cămăşii se face cu motive simple, geometrice şi
florale. Ca puncte specifice se folosesc punctul înaintea acului pe care se
bazează creţurile, tăietura (fereşti), nemţoanele.
Cămaşa se poartă cu cele două „zadii”, aşezate în spate şi în
faţă. Ţesute în scoarţă, acestea se ornamentează cu dungi late în portocaliu,
roşu, violet, pe fond negru.
Bibliografie: Aurelia Doagă_ Cusături româneşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu