duminică, 7 septembrie 2014

Tipuri de ii


De la un timp încoace este o tendinţă, lăudabilă cu siguranţă, de a ne întoarce privirea, inima şi simţirea către cele ne definesc ca neam românesc, printre care portul nostru românesc. Am asistat la întâlniri în familia mea, care este destul de numeroasă, şi mi-am întâlnit mătuşile care purtau cu mare mândrie ii cusute de ele.
Mi-a plăcut ceea ce am văzut, şi iată că această ultimă întâlnire mi-a deschis o uşă de care nici nu ştiam de existenţa sa. Am început să mă documentez temeinic în ceea ce priveşte portul nostru popular , pentru a avea măcar nişte noţiuni de bază. Şi am început şi lecţia practică: am început să cos ii pe pânză topită.
Dar până una alta, aş dori să va spun câte ceva despre portul popular românesc, o adevărată comoară universală.

Portul popular din zonele muntoase din zilele noastre este asemănător cu portul dacilor, aşa cum afirmă istoricii noştri.
Costumul confecţionat de ţăranca română este legat de activitatea sa de zi cu zi, el fiind practic, dar şi frumos.
Împodobirea hainelor indică sursa de inspiraţie: frunzele şi florile câmpului, păsările, oamenii, animalele.
Împodobirea cămăşii şi a pieselor de la brâu în jos se făceau, a sumanelor, se făceau din timpul triburilor trace.
În sec, XV-XVI cusătura românească şi broderia cu fir metalic ia o mare dezvoltare, mai ales la curţile domneşti.
Cusătura de fir a iilor şi cămăşilor bărbăteşti din întreaga ţară se realizează pe fire numărate, în timp ce broderia se realizează pe bază de desen. Cu ajutorul cusăturii pe fir se decorează iile şi cămăşile bărbăteşti, unele obiecte de podoabă interioară, pe când broderia se foloseşte în ornamentarea mintenelor, sumanelor, cojoacelor, etc.


Tipuri de ii
Costul femeiesc este constituit din ie sau cămaşa, poalele, fota, vâlnicul, catrinţele şi marama.
Cămaşa, iţarii, căciula se regăsesc în costul bărbătesc.
Materia primă este lâna, inul, cânepa, bumbacul. Borangicul, mătasea vegetală.
Din in, cânepă, bumbac, lână, borangic s-a ţesut pânza necesară confecţionării iei, poalelor, maramelor şi a cămăşilor bărbăteşti.
Din lână sau bumbac, ţesut în două sau patru iţe, s-au ţesut piesele de la brâu în jos: fotele, vâlnicele, catrinţele, iţarii, cioarecii, mintenele, sumanele, saricile, ghebele, etc.
Croiul iei şi cămăşii bărbăteşti a fost acelaşi din cele mai străvechi timpuri. Croiul simplu, din foi drepte, fără nici o răscroială, foi care se încreţesc la gât, s-a folosit dintotdeauna şi se mai foloseşte şi astăzi. Practica îndelungată a croiului simplu, fără pierderea vreunui petic, s-a păstrat veacuri de-a rândul, din spirit de economie, precum şi ca uşurinţă şi ingeniozitate în tăierea materialului.
Ornamentarea costumului românesc reprezintă acelaşi caracter unitar. Dozarea ornamentelor, echilibrul, păstrarea proporţiei între câmpurile ornamentale şi albul pânzei denotă gustul ţărăncii române în împodobirea cămăşii sale. Motivele caracteristice pe care le găsim sunt cele geometrice şi cel floral.
Cromatica respectă unitatea portului în ansamblu. Culorile roşu ori negru sunt culorile de fond, la care se adaugă, după specificul zonei, culori pastelate, fire metalice, fluturi ori mărgele.
Costumul românesc a suferit, de-a lungul timpului, unele transformări, însă el şi-a păstrat în linii mari forma moştenită, simplă şi funcţională. Astfel el a căpătat unele particularităţi, mai ales în ornamentaţie, care au dus la stabilirea următoarelor tipuri de ii:
Ia cu altiţă, încreţ şi râuri
Cămaşa cu tablă
Cămaşa cu şire şi umeraş
Cămaşa cu pui peste cot
Cămaşa cu platcă
Cămaşa pătrată la gât

Ia cu altiţă, încreţ şi râuri este o ie specifică Olteniei, Munteniei şi Moldovei. Se croieşte din patru foi, fără nici o răscroială; două foi se folosesc pentru „piepţi” (piept şi spate), şi două pentru mâneci, clini, broşchiţe, guler. Folie se încreţesc la gât cu ajutorul gulerului. Se ornamentează cu motive geometrice şi florale.

ALTIŢA este câmpul ornamental dispus orizontal pe umăr, în făşii; are o lăţime de circa 10,5 cm. Sub altiţă stă încreţul dispus transversal, cu lăţimea de 4-6cm. Încreţul se lucrează cu crem sau alb, mai rar în combinaţii cu alte culori (Moldova, Vlaşca, Argeş).

RÂNDURILE sau   RÂURILE, în număr de trei, pornesc de la încreţ până jos la mână; uneori rândurile se plasează „în piez”, în diagonală (Moldova). Jos la mânecă, ia prezintă bantă sau mâneca largă.
Ca puncte de cusătură se folosesc: cruci, tighele, punctul bătrânesc, brăduţii (Argeş, Vlaşca), butucul (Buzău, Râmnicul Sărat), punctul „în scăriţă pe dos” (Olt, Vâlcea), brânelul, obinzeli, etc.
Ia cu altiţă, încreţ şi râuri se poartă cu fotă, vâlnic, zăvelci, catrinţe.

FOTA este piesa dreptunghiulară care înfăşoară trupul strâns. Ornamentul principal este cel de pe „căpătâie”. Este specifică zonei Muscel, Argeş, Buzău, Râmnicul Sărat, Moldova.

VÂLNICUL este o piesă largă, încreţită sau „cutată”. Se poartă în întreaga Oltenie, în Ilfov, Prahova şi în Vlaşca, cunoscută sub numele de „peşteman”.

ZĂVELCILE şi CATRINŢELE sunt piese dreptunghiulare care se poartă una în faţa şi cealaltă în spate; sunt specifice Olteniei, Munteniei şi Ardealului.

Cămaşa cu tablă este specifică Hunedoarei şi Banatului. Ornamentul principal este „tabla”, care se plasează pe toată mâneca, pornind de sus de la umăr până jos la „fodor” (volan). Ia nu prezintă altiţă. Tabla de Banat porneşte de sus de pe umăr până deasupra cotului. Motivul ornamental este motivul geometric. Punctul specific Hunedoarei este punctul „aţeşte”, iar al banatului, punctul „nemţoanelor” şi „tăietura”.
Atât cămaşa de Hunedoară cât şi cămaşa de Banat se croiesc în patru foi, ca ş ia cu altiţă, încreţ şi râuri, foi care se încreţesc la gât prin guler.
Cămaşa de Hunedoara se poartă cu catrinţe negre. Acestea se ţes în  două sau patru iţe, fără motive ornamentale; peste catrinţe, femeia poartă podoabe numite „bolţi cu chei pe cici”, podoabe de metal (bănuţi, chei, inele, etc.) care se aşază în jurul şoldurilor.
Cămaşa de Banat se poartă cu catrinţă şi „opreg” (bucată îngustă dreptunghiulară cu franjuri, aşezată în  spate).

Cămaşa cu şire şi umeraş este specifică  sudului Transilvaniei (Sibiu. Orăştie, Valea Jiului, Făgăraş). Se croieşte ca şi celelalte cămăşi din cele patru foi încreţite la gât.
Ornamentele în formă de şire pornesc din umăr; peste ele, transversal, se plasează, „umeraşul” reminiscenţă a vechii altiţe. Topul nou de cămaşă prezintă ornamentul numit „ciocănele”, dispus vertical în formă de panglică, printre care se văd motivele florale stilizate.
Cămaşa cu şire şi umeraş se poartă cu două catrinţe dreptunghiulare, aşezate una în faţă şi cealaltă în spate. În zona Făgăraşului, de la  brâu în jos, se poartă piesa roşie numită ‚păstură” (şorţ). Aceasta, largă şi încutată (asemănătoare unui vâlnic), se aşază de jur-împrejurul corpului şi se încheie pe o parte a şoldului, lăsând să se întrevadă poalele cămăşii.
Ornamentarea se face cu motive florale şi geometrice. Ca puncte de cusătură specifice (alături de cruci, tighele) se folosesc ciocănelele.

Cămaşa cu pui peste cot cuprinde aria Munţilor Apuseni, zonele Bistriţa Năsăud, Valea Gurghiului.
Se croieşte din cele patru foi caracteristice iei româneşti, care se încreţeşte la gât prin gulerul cămăşii.
„Puii peste cot”, ornamentul principal, se plasează peste cot, orizontal.
Ca puncte de cusătură specifice se folosesc: punctul peste fire, guriţa păpuşii.
Cămaşa cu pui peste cot se poartă cu catrinţe, specifice Transilvaniei. Catrinţele de Munţii Apuseni se ţes pe fond vânăt (partea de sus) trei sferturi de catrinţă; partea de jos se ţese pe fond roşu în dungi orizontale.
Cămaşa cu pui peste cot se confecţionează din pânză groasă de bumbac ţesută în casă.

Cămaşa cu platcă este cămaşa de Oaş al cărei croi se desprinde de tipul de croi amintit aici, adică din cele patru foi, fără răscroială, încreţite la gât. Ea are platcă mare, pătrată. Pentru a nu strica aspectul ornamentului, femeia îi taie gura la spate, şi nu în  faţă, ca la celelalte cămăşi femeieşti şi bărbăteşti.
Ornamentul principal este ornamentul geometric, care se distribuie pe platcă. Ca puncte specifice se folosesc punctele peste fire, zbârciog nemţesc şi o serie de tighele perfecte.
Caracteristic cămăşii este cromatica vie, pitorească, ce a suferit influenţa costumului   popoarelor vecine.
De la brâu în jos, femeia poartă  şorţul aşezat în faţă, peste poale (care, în decursul timpului, au înlocuit catrinţa din spate, transformându-se în fustă.       

Cămaşa pătrată la gât se abate de croiul cămăşii româneşti (cele patru foi încreţite)   şi o găsim  in Maramureş. Ea se croieşte din două foi  pentru faţă şi spate. Se răscroieşte la gât în formă pătrată. Mânecile largi se încreţesc la umăr şi jos la mână cu creţuri de o mare valoare artistică.
Ornamentarea cămăşii se face cu motive simple, geometrice şi florale. Ca puncte specifice se folosesc punctul înaintea acului pe care se bazează creţurile, tăietura (fereşti), nemţoanele.
Cămaşa se poartă cu cele două „zadii”, aşezate în spate şi în faţă. Ţesute în scoarţă, acestea se ornamentează cu dungi late în portocaliu, roşu, violet, pe fond negru.

Bibliografie: Aurelia Doagă_ Cusături româneşti
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu